„Eu chiar de azi îl invit pe domnul Iohannis la o dezbatere unu la unu, o dezbatere în care în primul rând trebuie să vorbim despre ceea ce am realizat. Dl Iohannis cât a realizat din ceea ce a promis, iar eu să spun ce am făcut cât am fost premierul României”, a afirmat Viorica Dăncilă, luni, la sediul PSD.
Liderul social-democraților a adăugat că președintele Klaus Iohannis are obligația față de români să participe la o dezbatere înainte de turul al doilea al alegerilor prezidențiale.
„Da, voi face și un demers oficial. Îi voi adresa o scrisoare oficială domnului Iohannis. Azi (luni – n.r.), mâine (marți – n.r.) o să trimit și scrisoarea. Când dorește dumnealui. E o obligație față de români. Spunem ceea ce am realizat și ce ne propunem pentru perioada următoare”, a completat Dăncilă.